Antreprenorii care au luat credite pentru investiţii vor putea primi compensaţii pentru creşterea dobânzilor, cauzată de inflaţie. Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a lansat un program în acest sens, cu un buget total de 200 de milioane de lei.
Vor fi compensate două puncte procentuale din dobânzile pentru credite active la 1 august şi contracte în lei. Antreprenorii trebuie doar să completeze un formular pe site-ul Organizaţiei pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului şi să deţină semnatură electronică.
„Compensaţille vor avea loc pentru cinci luni, începând cu luna august, până în luna decembrie anul curent. Mărimea maximă a compensaţiei a fost plafonată la 300 de mii de lei. Antreprenorul are două posibilităţi: fie aplică în continuare pentru fiecare luna în parte, fie la finalul perioadei, după decembrie aplică o singură dată pentru toate cinci luni”, a explicat Dumitru Pîntea, directorul Organizaţiei pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
Răspunsul privind achitarea compensaţiilor vine în zece zile. Data limită de completare a formularului pentru a solicita compensaţii este 28 februarie 2023.
„Conform calculelor care au fost făcute de Ministerul Economiei înainte lansării acestui instrument, creşterea medie a ratelor la credite acordate în lei pentru investiţii a crescut undeva cu 2,5 puncte procentuale. Banii au fost alocaţi prin rectificarea la Legea bugetului de stat pentru anul 2022, din surse bugetare. Antreprenorul va achita tot aceleaşi rată către bancă, doar că va primi o parte din bani înapoi”, a precizat Dumitru Pîntea, directorul Organizaţiei pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
De menţionat că scumpirea creditelor a fost determinată de creşterea record a inflaţiei la aproape 35 de procente. Prognoza Băncii Naţionale a Moldovei arată că nivelul inflaţiei va scădea treptat şi va atinge 26,3 la sută în primul trimestru al anului viitor. BNM mai estimează o rată medie a inflaţiei pentru 2023 de 16 procente.